Comisarul Aurelian Şoric a revenit la muncă după trei săptămâni de suspendare.Nu s-a mai întors la şefia IPJ Neamţ ci la un departament juridic al inspectoratului, cel puţin până când va fi finalizată ancheta Ministerului de Interne.
După trei săptămîni de suspendare, fostul şef al IPJ Neamţ Aurelian Şoric şi-a reluat activitatea de poliţist. De data asta la un alt departament.
Comisarul este pus la dispoziţia Inspectoratului, aşa că activitatea lui este limitată.
Scandalul în care a fost implicat Şoric a început imediat după asasinarea lui Gheorghiţă Mararu, unul dintre şefii lumii interlope din Neamţ. Şoric este cercetat de colegii săi pentru declaraţiile pe care le-a făcut atunci, dar şi pentru presupusele legături pe care le-ar fi avut cu Mararu.
Aurelian Şoric, poliţist în departamentul juridic al inspectoratului