„Ce contează textul? Avem 18 pagini în această moțiune de cenzură. Oricine poate să facă azi un text, mâine un text. Chiar e important?”, a spus George Simion.
Întrebat dacă este de acord ca AUR să semneze o moțiune de cenzură comună cu celelalte partide, inclusiv USR-PLUS, Simion a răspuns: ”Sigur, cu toate forțele, cu toți cei care sunt dispuși să își pună semnătura în continuare pe căderea Guvernului Cîțu. Important e să cadă Florin Cîțu săptămâna viitoare.”
George Simion vrea ca PSD și USR-PLUS să se alăture AUR în demersul moțiunii de cenzură pentru ca Guvernul Cîțu să fie demis săptămâna viitoare:
„AUR are 42 de semnături pentru moțiunea de cenzură. Cei de la USR ar avea 80, cei de la PSD ar avea 160, sunt suficiente semnături. Nu știu cine stă în spatele acestor partide de țin atât de mult de un punct un și o virgulă care sunt irelevante. Românii trebuie să scape de Florin Cîțu.”
USR PLUS a votat pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu
USR PLUS a votat pentru susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, după demiterea considerată abuzivă a ministrului Stelian Ion.
„Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară, după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion.
Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin.
Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte.
Florin Cîţu trebuie să plece.
Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau Coaliția îi retrage sprijinul politic”, au scris reprezentanții USR PLUS pe Facebook.