Victimele grupării erau alese din rândul comunităţii ebraice. Oamenii erau şantajaţi şi chiar sechestraţi pentru a fi obligaţi să plătească anumite sume de bani.
Mihai Mila şi nepotul lui Fane Spoitoru se numără printre cei reţinuţi în urma audierilor. Dosarul vizează 11 israelieni şi români, membri ai unei grupări specializate în lipsire de libertate, tâlhărie şi şantaj.
Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională a fost organizată de patru israelieni şi folosea arme la acţiunile de recuperare. Una dintre victime a fost obligată să semneze la sediul unui cabinet de avocatură un contract de prestări servicii în valoare de 900.000 de Euro şi să vireze grupării suma de 93.000 de Euro.
În acelaşi dosar este implicat şi esteticianul vedetelor, dr. Iancu Morad, care va fi cercetat în libertate.
În acest caz au fost făcute 18 percheziţii în Bucureşti şi în localităţile Pantelimon, Voluntari, Măgurele şi Roşu din Ilfov, atât la locuinţele membrilor grupării, cât şi la sediul unui cabinet de avocatură.