Antena 3 CNN Actualitate Audierea lui Carmen Dan în Comisia de Apărare din Senat, anulată

Audierea lui Carmen Dan în Comisia de Apărare din Senat, anulată

1 minut de citit Publicat la 13:19 04 Sep 2018 Modificat la 13:19 04 Sep 2018
Audierea lui Carmen Dan în Comisia de Apărare din Senat, anulată

Audierea lui Carmen Dan în Comisia de Apărare din Senat a fost anulată. La fel s-a întâmplat și cu cea a Speranței Cliseru. Ministrul de Interne și prefectul Capitalei urmau să dea explicații privind violențele din 10 august, însă, la propunerea PSD, audierile din Comisia de Apărare din Senat au fost blocate.

Prefectul Capitalei a venit la ora programată, însă audierile au fost anulate.

Membrii Comisiei i-au invitat la audieri pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, – de la ora 13,00, pe Laurenţiu Cazan, şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la mitingul din 10 august, – la ora 13,45, şi pe ministrul Carmen Dan – de la ora 14,30, pentru a oferi detalii legate de cauzele violenţelor care au avut loc în Piaţa Victoriei.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că va fi prezentă marţi, la lucrările Comisiei de apărare din Senat, pentru a oferi clarificări despre protestul din 10 august.

„Voi clarifica tot ceea ce este de clarificat într-un cadru instituţional, aşa cum este normal. Şi un astfel de cadru poate fi mâine (n.r. – marţi), la Comisia de apărare din Senat, unde sunt invitată începând cu ora 14,30. Vă asigur că acolo avem toată disponibilitatea să răspundem tuturor întrebărilor”, a spus Carmen Dan, luni, la intrarea în sediul MAI.

×
x close