Persoane de toate vârstele au participat la cea de-a zecea ediţie a Cupei Equestria. Copiii au fost cei mai încântaţi de competiţie, în timp ce părinţii au privit din tribună reprezentaţiile acestora cu sufletul la gură.
Printre participanţi au fost şi Ioana şi Alexandra Băişanu, cele două fete ale deputatului Alexandru Băişanu. Acestea spun că au moştenit pasiunea pentru echitaţie de la tatăl lor.
Pregătirile pentru acest concurs au durat 3 săptămâni, iar organizatorii au luat toate măsurile de prevenţie împotriva virusului SARS COV 2. De altfel, este şi pentru prima oară când evenimentul este organizat fără public, însă competiţia a fost transmisă live pe reţelele de socializare. Probele din cadrul concursului s-au adresat tuturor categoriilor.
Competiţia se va desfăşura pe tot parcursul weekend-ului, iar la final se vor acorda două premii: Cupa Equestria şi Marele Premiu al Municipiului Bucureşti.