Aveţi mare grijă când vreţi să vă cumpăraţi un apartament. Zeci de proprietari care au făcut ani de zile sacrificii pentru a-şi lua o casă s-au trezit şi fără locuinţă, şi fără bani. Alţii au aflat după ce s-au mutat că au de plătit facturi colosale la utilităţi şi la electricitate. Cea mai sigură cale? Să apelaţi la un avocat. care să studieze cuvânt cu cuvânt contractul.
După ani de muncă, Adina şi-a cumpărat în sfîrşit casa mult visată. S-a bucurat pentru că a obţinut un preţ bun la vremea aceea. Numai că atunci când s-a mutat, a aflat că trebuie să plătească sute de lei pentru facturile la electricitate.
Locatarii susţin că facturile nu au nicio bază legală, aşa că au făcut plângere chiar şi la Comisia Europeană. În cele din urmă, au reuşit să semneze contracte individuale cu Enel. Numai ca dezvoltatorul nu le pune la dispozitie actele necesare.
Aţii au fost şi mai ghinionişti. Au dat avansul şi au pierdut şi banii, şi casa. Iar alţii nu se pot muta la timp pentru că dezvoltatorul ridică din umeri - nu sunt gata lucrările.
Abia când văd un avocat, dezvoltatorii imobiliari devin receptivi.
În ultima perioadă, tot mai mulţi cumpărători de apartamente şi case în cartiere rezidenţiale s-au plâns că în loc de casa mult visată au cumpărat o mulţime de probleme.
Observator