Antena 3 CNN Actualitate Atenţie! Fumatul în mall-uri a fost interzis

Atenţie! Fumatul în mall-uri a fost interzis

1 minut de citit Publicat la 23:13 21 Feb 2007 Modificat la 23:13 21 Feb 2007
Atenţie! Fumatul în mall-uri a fost interzis
Toţi românii s-au bucurat în momentul în care au apărut şi la noi în ţară mall-urile. În fiecare oră din zi, minunatele descoperiri americane forfotesc de vizitatori. Majoritatea populaţiei nu vine aici pentru a face cumpărături, ci pentru a se plimba prin magazine. Şi cum aruncatul cu privirea este sport naţional, mall-urile au început să răsară, în România, ca ciupercile după ploaie. Numai că, ultima hotărâre a inspectorilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ar putea da peste cap preferinţele românilor plini de fiţe. Din păcate, peste jumătatea dintre cei care şi-au tocit îmbrăcămintea pe scaunele mall-urilor... vor fii nevoiţi să-şi schimbe obiceiurile zilnice. Evident, aici este vorba despre partea fumătoare a iubitorilor de mall-uri.

Potrivit ANPC, fumătorii nu mai au voie să-şi aprindă ţigările în mall-uri. Şi să nu credeţi că Mall Vitan sau Plazza România (din Bucureşti) au scăpat. În urmă cu o lună, cele două mall-uri au fost avertizate că trebuie să amenajeze locuri speciale pentru fumători. Numai că, administratorii nu au luat în serios avertismentul! Acum, inspectorii au intrezis fumatul în zonele deschise din incinta mall-urilor. În schimb, vor putea fuma cei care vor merge la restaurantele şi cafenelele închise. Şi am uitat să subliniez că cele două mall-uri au fost amendate cu câte 10.000 de lei noi.

Oricum, amenda contează mai puţin! Doar nu ne facem probleme că administratorii celor două mall-uri nu au de unde să scoată banii de amendă. Alta este marea problemă! Ce vor face iubitorii? Cum vor mai putea merge ei în mall... dacă nu vor mai putea sta trei ore la o masă... cu un suc şi un pachet de ţigări în faţă?! Este o situaţie dramatică din care nu există scăpare! Există totuşi două posibilităţi: ori iubitorii vor încerca să ocolească mall-urile, ori vor alege să fumeze în maşină ? înainte şi după vizita periodică. În orice caz, un lucru este sigur: mall-urile se vor confrunta cu o scădere foarte mare a cumpărătorilor!

Adina Bumbeş

×
x close