Antena 3 CNN Actualitate Atenție la fraudele online! Poliția trage un semnal de alarmă: ”Fiți prudenți în divulgarea informațiilor personale!”

Atenție la fraudele online! Poliția trage un semnal de alarmă: ”Fiți prudenți în divulgarea informațiilor personale!”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:34 17 Iun 2023 Modificat la 11:34 17 Iun 2023
atentie fraude online politia trage un semnal de alarm?
Atenție la fraudele online! Poliția trage un semnal de alarmă: ”Fiți prudenți în divulgarea informațiilor personale!” Sursa foto: pexels

Potrivit IGPR, phishingul rămâne o amenințare și unul dintre cele mai vechi moduri de operare comis prin intermediul sistemelor informatice, fiind în continuă dezvoltare și este întâlnit constant în sesizările penale.

În varianta clasică a phishingului, prin e-mail și prin SMS, autorii falsifică identitatea unei entități de încredere, cum ar fi o bancă sau o companie, prin utilizarea numelui, logoului și aspectului vizual autentic, în vederea creării unor site-uri web false, care arată asemănător cu cele originale.

Autorii transmit e-mailuri false sau mesaje-text false victimelor, mesajele având trimitere directă la site-urile web false și utilizează tehnici de manipulare psihologică, cum ar fi inducerea fricii, a urgenței sau a curiozității, pentru a determina utilizatorii să reacționeze prompt și să furnizeze informațiile solicitate. Site-urile web care arată asemănător cu cele originale îi determină pe utilizatori să creadă că mesajul provine de la o sursă de încredere.

Citește și: Lista, publicată de ASF, cu site-urile și entitățile care te pot lăsa fără bani printr-un anumit tip de înșelăciune, în mediul online

Ulterior obținerii datelor, autorii le utilizează în vederea comiterii altor fapte de natură penală, în general infracțiuni informatice.

”De exemplu, un atac de phishing prin e-mail poate conține un mesaj alarmant, care afirmă că informațiile contului bancar al destinatarului au fost compromise și că trebuie să-și actualizeze urgent datele pentru a preveni pierderile financiare. Mesajul poate conține un link către o pagină web falsă care arată similar cu cea a băncii, însă în realitate este controlată de autori”, arată polițiștii.

Citește și: Atenţie la mesajele online în numele celebrităţilor! Poliţia Română avertizeză asupra unor tentative de fraudă

Aceștia spun că sunt întâlnite și alte variante de phishing:

-Vishing (voice phishing): autorii apelează și poartă convorbiri telefonice cu persoanele vătămate și pretind a fi reprezentanți ai unor entități private. Prin utilizarea unor tactici ingenioase de manipulare, ei obțin date personale sau informații financiare de la persoanele vătămate.

-Spear Phishing: aceasta este o formă sofisticată de phishing în care atacatorii personalizează mesajele pentru a le face să pară mai autentice și convingătoare. Autorii se adresează unor persoane direct vizate, creând mesaje personalizate și câștigând încrederea acestora.

Citește și: Poliţia, avertisment legat de fraudele online: "Fiţi extrem de atenţi la aceste detalii" | Ce să faci dacă ai fost victima unei înşelăciuni online

Poliția Română recomandă prudență în divulgarea următoarelor genuri de informații:

1.Informații de identificare personală: numele, prenumele, C.N.P., adresa, numărul de telefon, data nașterii și alte detalii personale. Aceste informații pot fi utilizate pentru „a fura” identitatea sau pentru a accesa alte conturi sau servicii.

2.Informații privind conturile bancare și alte date financiare: prin intermediul phishingului, atacatorii pot obține numerele de cont bancar, numerele de card de credit, informațiile de autentificare la serviciile bancare online și alte detalii legate de conturile și tranzacțiile financiare ale victimei, informații care pot fi utilizate pentru a efectua tranzacții frauduloase sau pentru a accesa ilegal fondurile persoanelor vătămate.

3.Informații de autentificare: atacatorii pot obține numele de utilizator și parolele utilizate de victime pentru diverse servicii online, cum ar fi conturile de e-mail, rețelele sociale, platformele de tranzacționare sau alte servicii. Aceste tipuri de date pot permite atacatorilor să acceseze ilegal conturile utilizatorilor și să le exploateze în diferite moduri.

4.Informații confidențiale de afaceri: în cazul phishingului care vizează organizații și companii, atacatorii pot obține informații confidențiale, cum ar fi planurile de afaceri, strategii, informații financiare sau date privind clienții care pot fi utilizate în scopuri de șantaj, concurență neloială sau alte infracțiuni informatice.

×
x close