Antena 3 CNN Actualitate Atenţie cui deschideţi uşa! Hoţii vin cu poveşti credibile

Atenţie cui deschideţi uşa! Hoţii vin cu poveşti credibile

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:44 26 Aug 2015 Modificat la 09:44 26 Aug 2015
lac.jpg
Vorba bună sparge lacăte şi deschide uşi. Chiar dacă vine de la un necunoscut care vrea cu orice preţ să treacă pragul casei. Pretextele sunt multiple, iar persoanele dubioase, tot mai inventive. Cu o cămaşă bună, o vorbă aleasă sau o legitimaţie improvizată poţi afla câţi bani câştigă cei care stau în casă, când pleacă, unde pleacă şi cât stau.

Odată obţinute informaţiile, locuinţa devine o pradă uşoară pentru orice hoţ.

Echipa Observator a testat şi ea vigilenţa proprietarilor. Cu o cameră ascunsă şi o poveste credibilă.

Numărul de spargeri de locuinţe din Bucureşti s-a ridicat la 2.006, anul trecut. Sectoarele 1 şi 3 rămân cele mai expuse zone, în timp ce sectorul 4 este cel mai sigur din acest punct de vedere.

Persoana vizată este, de regulă, filată, pentru a se stabili dacă are profilul unui om avut. De asemenea, spărgătorii se pot da drept reprezentanţi ai unor companii publice sau comis voiajori pentru a suna la uşi şi a observa dacă apartamentul merită spart.

Sursa: Observator

×
Etichete: casa jaf hoti furt
x close