Antena 3 CNN Actualitate NATO va combate atacurile cibernetice. Decizia celor 28 de țări ale Alianței

NATO va combate atacurile cibernetice. Decizia celor 28 de țări ale Alianței

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:06 15 Iun 2016 Modificat la 11:06 15 Iun 2016
adeeeeeeeeee.jpg
Foto: pixabay.com

Miniștrii apărării din statele membre NATO au desemnat oficial marți spațiul virtual ca un nou teatru de operațiuni, în același mod ca și pe mare, aerian sau terestru, implicând o mai bună organizare a apărării colective împotriva unui atac, relatează AFP.

„Cele mai multe crize (de securitate) au acum o dimensiune în cadrul spațiului virtual”, a explicat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

„A face din spațiul virtual un domeniu operațional ne va permite să ne protejăm mai bine misiunile și operațiunile”, a adăugat Stoltenberg, în prima zi a unei reuniuni a miniștrilor apărării NATO la Bruxelles.

Cele 28 de țări ale Alianței au decis deja la summitul din Țara Galilor în septembrie 2014 să-și consolideze rețelele informatice și rețelele de comunicații militare, constatând că „amenințările cibernetice și atacurile cibernetice continuă să fie din ce în ce mai frecvente, sofisticate și potențial dăunătoare”.

×
x close