Speculaţiile legate de o posibilă legătură între cele două evenimente nefericite sunt intensificate de lipsa de comunicare a oficialităţilor. Autorităţile au negat cu vehemenţă o posibilă legătură dintre cele două evenimente, dar informaţiile contradictorii venite pe mai multe surse ridică semne de întrebare. Spre exemplu, potrivit trimisului Antena 3 la Braşov, Dana Belciug, surse de la faţa locului susţin că nu s-ar fi folosit un pistol mitralieră în atacul din centrul oraşului, ci unul sau două pistoale obişnuite. Toate aceste dileme nu pot fi rezolvate decât printr-un anunţ oficial al autorităţilor, prin care să răspundă la întrebările legate de coincidenţele dintre cele două evenimente.
Deocamdată, poliţia e în continuare în alertă maximă şi a dispus numeroase filtre pe şoselele ţării. Este totuşi greu de crezut ca în acest fel să fie prins vreunul dintre cei implicaţi în aceste evenimente. Se întâmplă la fel ca la fuga lui Omar Haissam: poliţia îl căuta prin România, umblând cu poza lui în portofel, în timp ce sirianul era bine mersi de mult plecat din ţară.
Antena3.ro