Antena 3 CNN Actualitate Asociațiile de elevi: Școala fizică, în funcție de rata de incidență din localitate, nu de vaccinarea profesorilor

Asociațiile de elevi: Școala fizică, în funcție de rata de incidență din localitate, nu de vaccinarea profesorilor

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 09:27 07 Noi 2021 Modificat la 09:27 07 Noi 2021
o_1f9rf7k5spfcl181i9q1ada1cf3b.jpg
Sursa foto: Hepta

Asociațiile de elevi din Maramureș, Constanța, Bacău, București și Ilfov, au transmis, duminică, un comunicat de presă comun, în care solicită deschiderea școlilor în format fizic doar în localitățile cu incidență sub 6 la mie. Elevii consideră deficitară măsura prin care școala în format fizic va începe în funcție de rata de vaccinare a profesorilor.

„Apreciem această măsură ca fiind una deficitară, având în vedere faptul că profesorii reprezintă un procent nesemnificativ din persoanele care participă la actul educațional. Astfel, într-o școală cu 1.000 de elevi, dintre care niciunul vaccinat, în continuare persistă riscul îmbolnăvirii și transmiterii virusului, chiar dacă toți profesorii sunt vaccinați. Mai mult, precizăm faptul că, pentru a participa la orele de curs, elevii nu interacționează doar cu persoanele din școală, ci și cu acelea din mediul extern, o mare parte dintre ei folosind mijloacele de transport în comun. În acest sens, rata de incidență nu poate fi neglijată în contextul deschiderii școlilor. Considerăm irațională dorința ministerului Educației de a menține școlile deschise, indiferent de pericolele pe care acest fapt le poate expune, dorință în mod cert cauzată de ambiția instituției de a nu recunoaște că a greșit. Astfel, dacă școala începe online, ministrul demis este nevoit să afirme faptul că această vacanță a fost o inepție, așa că preferă să riște viețile elevilor în loc să își riște imaginea”, acuză elevii.

Asociațiile de elevi mai acuză că învățământul online este ineficient pentru că Ministerul Educației nu a făcut niciun demers pentru a forma profesorii, pentru a crea platforme de predare online și nici nu a luat alte măsuri care ar fi putut salva educația în acest context.

„Oricine, chiar și fără competențe medicale poate identifica ineficiența acestei măsuri. Membrii personalului reprezintă un procent aproape nesemnificativ în ceea ce privește numărul persoanelor prezente în incinta școlii, pe de altă parte, sutele, sau chiar miile de elevi prezenți în școli constituie majoritatea. De la începutul anului școlar, decidenții au ignorat apelurile societății civile în ceea ce privește trecerea în online pentru a scădea numărul îmbolnăvirilor, s-a mers fizic la școală până în punctul în care spitalele s-au umplut de copii. Este clar că rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice din mediul rural va fi scăzută în comparație cu cea a profesorilor din mediul urban, lucru care ține tot de nivelul de educație. Elevii din rural, unde incidența este de cele mai multe ori sub 6 la mie vor rămâne în online, deoarece profesorii lor nu sunt vaccinați, încă o lovitură pentru unul dintre segmentele deja extrem de vulnerabile din învățământul românesc. În plus, statisticile arată că majoritatea cadrelor didactice vaccinate sunt cele din învățământul liceal. Educația de bază este extraordinar de importantă, se va întâmpla din nou prin structura deficitară și mai mult inexistentă a online-ului? Inechitate pe toate părțile!”, spune Cristina-Alexandra Miculaiciuc, președinte al Asociației Elevilor din Maramureș.

×
x close