Spitalul Horezu este suport COVID, însă nu are niciun pacient. Agresorul a fost arestat preventiv, iar spitalul a deschis o anchetă internă.
Agresorul și victima lucrează la Compartimentul de Sterilizare a instrumentarului medical, iar incidentul s-ar fi petrecut la schimbul de tură.
Bărbatul este chiar reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali în cadrul spitalului, adică al instituţiei care le dă asistenţilor medicali certificatele de liberă practică.
Potrivit procurorilor, timp de două ore, bărbatul ar fi forţat-o pe colega sa, o asistentă medicală angajată pe perioadă determinată, să întreţină relaţii sexuale cu el.
"În data de 18.05.2020, în intervalul orar 11.00-13.00, în timp ce se afla în incinta Spitalului Orăşenesc Horezu, unde este angajat în funcţia de asistent medical, inculpatul Anghel Daniel a încercat prin constrângere fizică să întreţină un raport sexual normal, cu numita B.A.F., angajată pe perioadă determinată în funcţia de asistent medical, în cadrul aceleiaşi instituţii", anunţă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu
Managerul spitalului, Constantin Popescu, a declarat, joi seara, pentru Mediafax, că a aflat de această situaţie abia în data de 26 mai.
"Eu am aflat în data de 26 mai. Atunci a venit asistenta şi a depus o sesizare în care spune că a fost
Bărbatul este arestat preventiv pentru 30 de zile, cercetat pentru tentativă de viol.