Asfaltul din faţa sediului DNA s-a surpat. Maşina Antenei1 era pe punctul de a fi înghiţită luni de asfaltul din faţa instituţiei. Totul din cauza unei ?avarii ascunse? cum au spus cei de la Apanova, veniţi să inspecteze zona.
Luni, la sediul DNA a fost din nou pelerinaj de VIP-uri. A fost rândul oamenilor politici. Prin urmare lume multă, înghesuială. La atâta agitaţie cineva trebuia să cedeze. Şi s-a întâmplat: nu a cedat însă vreun procuror, jurnalist sau inculpat ci... asfaltul.
Parcarea din faţa DNA este un teren nesigur. O maşină staţionată aici a făcut o groapă de câţiva cm. Sub ea: apă, adâncă de jumătate de metru. Acest lucru a fost posibil pentru că asfaltul are o grosime de doar câţiva centimetri.
În urma sesizării, un reprezentatnt Apa Nova s-a deplasat la faţa locului. ?Este o avarie ascunsă. Se întâmplă des treaba asta. Sub acţiunea apei apare acest tip de surpare.? a declarat acesta.
Două ore şi jumătate. Atât le-a luat celor de la Apa Nova să studieze groapa. S-au uitat şi au plecat. Au semnalizat-o însă înainte de a părăsi zona. Ei spun însă că până marţi vor reuşi să astupe gaura. În caz contrar, două locuri de parcare dintr-o parcare aproape inexistentă sunt compromise.
Observator