Antena 3 CNN Actualitate Aryan, copilul de doi ani dispărut în Botoşani, a fost găsit şi va fi transportat la spital

Aryan, copilul de doi ani dispărut în Botoşani, a fost găsit şi va fi transportat la spital

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:33 18 Mar 2024 Modificat la 17:01 18 Mar 2024

Potrivit unor surse, băieţelul dispărut de acasă ieri, 17 martie 2024, a fost găsit în pădure. Urmează că micuţul să fie transportat la spital pentru a fi evaluat.

Aryan a dispărut, ieri, în timp ce se afla, alături de familie, la niște cunoștințe. Acesta a plecat fără să fie observat, iar încercările familiei de a-l găsi au fost zadarnice.

Pe ultimele imagini filmate de o cameră de supraveghere, Aryan a fost văzut când intra în pădure, pe un drum forestier.

Sute de oameni au participat, astăzi, la o acţiune uriaşă de căutare, în care au fost angrenate inclusiv două elicoptere care au survolat zona localităţii, precum şi pădurea în care copilul a fost văzut pentru ultima dată.

Tot astăzi au ajuns la Tudora, în Botoşani, şi părinţii copilului, micuţul fiind în grija bunicilor, în timp ce părinţii erau la muncă în Marea Britanie. Oamenii au ajuns la Tudora şi au participat la căutări.

×
x close