Doru Stănculescu a declarat, exclusiv pentru Antena 3, că vineri seară se afla pe trotuarul din faţa Palatului Cotroceni, unde a venit cu un banner. Artistul a povestit că a fost ridicat de jandarmi, urcat cu forţa într-o dubiţă şi dus la Secţia 22 de poliţie, unde a stat trei ore.
Artistul a adăugat că i s-a făcut proces verbal pentru tulburarea liniştii publice şi ofensă a autoriăţilor publice, cu amendă între 200 şi 1.000 de lei, proces pe care a refuzat să îl semneze.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat sâmbătă că au fost identificate 13 persoane care au antecedente în organizarea de astfel de manifestări publice.
Acestea riscă acum amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei,
Oamenii au venit la Cotroceni, în marş din Piaţa Universităţii, unde s-au adunat în jurul orei 18:00, pentru a-l susţine pe Raed Arafat.
Proteste asemănătoare au avut loc în Braşov, Timişoara şi Sibiu dar şi în alte oraşe. În Târgu Mureş s-au adunat cele mai multe persoane. Circa 1.500 de persoane au fost prezente aici.
Raed Arafat a făcut, vineri, un apel la oameni să nu mai iasă în stradă şi să nu se lase manipulaţi politic prin diverse anunţuri pe internet sau alte mijloace întrucât acţiunile pot degenera şi afecta ideile faţă de proiectul Legii Sănătăţii.
„Mulţumesc mult oamenilor pentru susţinere. Dar îi rog pe toţi să nu lase manipulaţi politic. Să nu iasă în stradă, să nu răspundă la nicio chemare şi provocare de pe internet sau de la televiziuni”, a declarat Arafat.