Antena 3 CNN Actualitate Arteziana din asfalt. O stradă din Bacău a fost inundată cu apă fierbinte după ce o conductă veche a cedat

Arteziana din asfalt. O stradă din Bacău a fost inundată cu apă fierbinte după ce o conductă veche a cedat

<1 minut de citit Publicat la 16:33 11 Sep 2013 Modificat la 16:33 11 Sep 2013
Arteziana din asfalt. O stradă din Bacău a fost inundată cu apă fierbinte după ce o conductă veche a cedat
Sursa foto: Foto captura Antena 3
O gură de canalizare a devenit fântână arteziană după ce o conductă de apă caldă s-a spart chiar în mijlocul unei străzi din Bacău. Strada a fost complet inundată de apa care ţâşnea cu putere până la nivelul blocurilor din zonă.

Zeci de minute, coloana de apă şi aburi fierbinţi a ţinut blocat traficul rutier şi a inundat strada. Nimeni nu s-a putut apropia de coloana înaltă de zece metri de apă clocotită.

Conducta ar fi cedat din cauza ţevilor vechi din care este formată, iar reprezentanţii CET au avut nevoie de câteva ore ca să redirecţioneze apa fierbinte prin alte conducte şi să vadă ce anume a provocat spărtura.

În total, aproape 30 de puncte termice au fost afectate, aşa că băcăuanii din zonă au fost nevoiţi să stea fără apă caldă până la rezolvarea problemei.



×
Etichete: Bacău trafic blocat
x close