Ministerul
Apărării scoate la concurs peste 2.500 de posturi de soldat şi
gradat voluntar în cadrul Forţelor Terestre, Navale şi
Aeriene. Pentru această serie de pregătire, care începe la 1
septembrie, sunt disponibile aproape 2.700 de locuri, dintre care
doar 300 sunt destinate celor care au stagiul militar satisfăcut.
Recrutarea nu ţine cont de sex, aşa încât şi tinerele
între 18 şi 26 de ani, interesate de o carieră militară, pot
participa la preselecţie. Selecţia va avea loc în perioada 26 mai - 11 iulie 2008. Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul
Ministerului Apărării.
Soldaţii
şi gradaţii voluntari constituie un corp distinct de personal
militar, recrutat pe bază de voluntariat. Ei pot încheia
contracte succesive şi să rămână în armată până
la vârsta de 40 de ani, dacă nu au optat pentru a trece, până
la împlinirea vârstei de 30 de ani, în corpul
subofiţerilor.
Tinerii
care au fost selecţionaţi, pe baza cererii lor, să devină soldaţi
voluntari urmează un program de instruire. La încheierea
pregătirii, depun jurământul militar, după care îşi
vor perfecţiona pregătirea de specialitate. La finalul acesteia vor
semna un prim contract, a cărui durată este de 4 ani. Următoarele
contracte pot avea durata de la 2 la 3 ani fiecare, până la
limita de vârstă în grad.
În
afară de salariu, soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul la
echipament şi hrană gratuite, precum şi la asistenţă medicală
şi medicamente. Înainte de adoptarea legii privind armata
voluntară, tinerii care împlineau 18 ani primeau ordinul de
încorporare şi erau obligaţi să se prezinte la centrul de
recrutare. Acolo avea loc testarea fizică şi psihologică. În
funcţie abilităţile fiecăruia, se făcea distribuirea pe arme.
Odată
intraţi în armată, tinerii petreceau acolo un an sau, dacă
erau absolvenţi de studii superioare, 6 luni. Înainte de
Revoluţie, soldaţii petreceau o mare parte a timpului pe câmp,
la cules de porumb sau cartofi. Situaţia s-a schimbat acum. Muncile
agricole de atunci au fost înlocuite de riscurile din prezent.
Şi asta pentru că una din cele mai importante obligaţii ale
militarilor voluntari prevăzute de legea privind statutul soldaţilor
şi gradaţilor voluntari din Armata României este aceea de a
participa necondiţionat la misiuni internaţionale.
Antena 3