Armata română nu este "
suficient de atractivă" pe piaţa forţei de muncă, iar dotările Armatei sunt "î
n mod cert îmbătrânite", a declarat, luni, la Breaza, în judeţul Prahova, ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, unde a participat la aniversarea a o sută de ani de la înfiinţarea Colegiului Militar "Dimitrie Cantemir", informează
Mediafax.
Ministrul Dobriţoiu a afirmat că, în acest moment, domeniul militar nu este "
suficient de atractiv" pe piaţa forţei de muncă din România şi că nu toţi tinerii care absolvă licee militare rămân în sistem.
"
Armata nu este suficient de atractivă pe piaţa forţei de muncă. Acum depinde şi de opţiunile fiecărui tânăr sau de orientările familiei. Dacă familia doreşte să-şi trimită copiii aici (la Liceul militar, pe care ministrul l-a absovit - n.r.) în aşa fel încât să aibă certitudinea că vor fi formaţi ca tineri integri şi stabili pe parcursul vieţii şi orientaţi către valori, atunci ar fi bine să o facă. Asta nu înseamnă că, odată absolvind liceul militar, destinul lor se leagă absolut de armată. Au posibilitatea să opteze şi pentru altceva", a spus Dobriţoiu.
Ministrul Apărării Naţionale a apreciat că dotările de care dispune Armata română sunt "
în mod cert, îmbătrânite" şi că ministerul are în vedere "
îmbunătăţirea dotărilor", inclusiv în această perioadă de austeritate economică.
"
Inclusiv în această perioadă de austeritate economică intenţia noastră este să facem o analiză a patrimoniului Armatei la masa Guvernului, încercând ca să găsim soluţii pentru infrastructura în exces în aşa fel încât să producă resurse, resurse care pot fi folosite pentru îmbunătăţirea dotărilor" a mai spus Dobriţoiu.
Întrebat de câte avioane MIG 21 Lancer dispune, în prezent, Armata română şi câte dintre acestea sunt încă funcţionale, ministrul a răspuns că la acest moment în dotarea armatei sunt aproximativ 30 - 35 de astfel de aparate de zbor, dar că acestea "
se apropie de sfârşitul ciclului lor de viaţă" şi că în anul 2014 "t
oate vor fi obiecte de muzeu".
Acesta a adăugat că pentru anul în curs bugetul alocat învăţământului militar este unul "
puternic dezechilibrat", dar că ministerul de resort intenţionează să lanseze programe care să îmbunătăţească condiţiile de muncă din unităţile militare şi calitatea echipamentelor.