A intrat în armată sănătos. Însă, când a fost lăsat la vatră, era bolnav de SIDA. Un tânăr, de 24 ani, susţine că a fost infectat cu HIV din cauza unei injecţii, făcute în timpul stagiului militar. Cumplita poveste este confirmată de documente medicale, semnate şi ştampilate de medicii MApN. Numai că, medicii spun altceva. Tânărul a ajuns, însă, să cerşească, prin metrourile Capitalei. În iunie 2002, Florin este luat în armată, la regimentul Vânătorii de Munte din Curtea de Argeş. După câteva zile, toţi soldaţii sunt chemaţi la control medical şi li se face un vaccin.
?După primul set de vaccinuri nu am avut nimic, dar după o perioadă de 2-3 luni, eram chiar pe al doilea ciclu de armată, am simţit ameţeli, vomă... dureri de stomac. Am fost la infirmeria din armată, iar cei de acolo au simţit că nu este în regulă. M-au trimis direct la Spitalul Militar din Braşov?, a povestit Florin. Au urmat controale şi verificări. Şi în final, teribilul diagnostic. Boală contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare - aşa scrie pe certificatul medical eliberat de Spitalul Militar Braşov, ştampilat şi semnat de 5 medici.
Astăzi, însă, medicii susţin că au semnat actul doar de milă. Cu alte cuvinte, Florin nu a fost infectat din cauza vaccinului administrat în unitate. Direcţia Medicală a MApN merge mai departe şi susţine că "modul de transmitere a bolii nu permite stabilirea cu exactitate a momentului infectării." Cert este că după incident Florin a fost... lăsat la vatră. Primeşte de la stat o pensie de 270 de lei noi pe lună. Şi poate fi văzut în fiecare zi la metroul de la Aviatorilor...
Observator