Antena 3 CNN Actualitate Armă albă găsită asupra unui protestatar

Armă albă găsită asupra unui protestatar

1 minut de citit Publicat la 23:53 08 Noi 2015 Modificat la 23:53 08 Noi 2015
proteste Braila.jpg
foto: obiectivbr.ro
Un brăilean de 17 ani, care se afla în grupul de manifestanţi care protestau duminică noapte în Piaţa Independenţei din Brăila, a fost depistat de jandarmi cu un box asupra sa, scrie DCnews citând informaţiile furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean pentru Jandarmi.

'Duminică, 8 noiembrie, pe timpul manifestărilor comemorative din Piaţa Independenţei a municipiului Brăila, jandarmii brăileni au depistat o persoană care avea asupra sa un box (obiect metalic confecţionat pentru lovire).

Cel în cauză, Cristian B., în vârstă de 17 ani, domiciliat în Brăila, se afla printre cei prezenţi în piaţă şi a relatat faptul că intenţiona să ducă boxul unei alte persoane', potrivit IJJ. Jandarmii i-au întocmit celui depistat actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept, la adunările publice, a cuţitului, pumnalului, boxului sau a altor asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, înţepare sau lovire. ț

În Piaţa Independenţei din Brăila au existat, în ultimele nopţi, două tipuri de protestatari, unii paşnici, care au cântat şi au aprins lumânări, având afişat un banner pe care scria 'Ne scuzaţi, suntem tineri educaţi!', iar alţii violenţi, care au huiduit şi au provocat forţele de ordine. Brăilenii se află în a şasea zi de proteste, duminică noapte, în Piaţa Independenţei din Brăila, ieşind aproximativ 50 de manifestanţi.

×
x close