La ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii municipalităţii, avocatul Ofelia Bârsan a spus că reprezentanţii municipalităţii nu au arătat decizia de desfiinţare a clădirii Cathedral Plaza, ci doar dispoziţia prin care primarul general Sorin Oprescu a cerut realizarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească modalităţile de desfiinţarea a construcţiei şi cheltuielile necesare pentru această acţiune.
"Nu au fost în măsură să ne pună la dispoziţie decizia de desfiinţare a construcţiei Cathedral Plaza, astfel cum a fost hotărât de instanţa de judecată. Ni s-a arătat o dispoziţie a primarului general prin care s-a dispus o expertiză tehnică prin care să se stabilească modalităţile de desfiinţare a acestei construcţii şi preţul", a declarat Bârsan, joi, după aproximativ patru ore de discuţii cu reprezentanţii municipalităţii.
Reprezentanţii legali ai Arhiepiscopiei au arătat că nu sunt mulţumiţi de aceste discuţii şi i-au reproşat primarului general că a avut la dispoziţie un an pentru a face ceva, însă, "până în momentul de faţă, nu a făcut mare lucru, decât atunci când a fost somat de executorul judecătoresc".
Avocatul Ofelia Bârsan a mai spus că municipalitatea nu a prezentat nişte paşi concreţi, în afară de realizarea expertizei, în timp ce reprezentantul executorului judecătoresc, avocatul Mugur Popescu, a precizat că reprezentanţii Arhiepiscopiei vor aştepta alte până zece zile pentru primirea raportului efectuat de Primăria Capitalei, după care vor fi luate măsurile legale, în continuarea demersului de desfiinţare a clădirii.
"În opinia noastră, nu există impedimente legale. Aici nu este vorba despre o decizie de oportunitate, este vorba despre punerea în aplicarea a unei hotărâri judecătoreşti", a subliniat Mugur Popescu.
Întrebat dacă desfiinţarea imobilului Cathedral Plaza ar putea dăuna Catedralei Sf. Iosif, aflată în vecinătate, Popescu a spus că, în condiţiile tehnice actuale, este greu de crezut că ceva ce a putut fi construit nu poate fi şi desfiinţat.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat anterior că judecătorul nu a spus cine trebuie să suporte costurile demolării Cathedral Plaza, care se ridică la 17-18 milioane de euro, iar clădirea nu va fi demolată până la sfârşitul anului, pentru că banii nu sunt cuprinşi în buget.
La Primăria Capitalei a fost înregistrată, pe 17 septembrie, o somaţie de la un executor judecătoresc pentru emiterea, de către primarul general, în termen de 10 zile, a deciziei de desfiinţare a imobilului Cathedral Plaza. De asemenea, primarul a fost somat să plătească suma de 7.688 de lei, cu titlul de cheltuieli de executare silită, cãtre ARCB, Mihaela Dudac şi Iuliana Bor, care au depus acţiunea în instanţă pentru desfiinţarea Cathedral Plaza.
Întrucât decizia nu a fost emisã, iar termenul prevãzut în somaþie a expirat, pe 3 noiembrie, primãria a primit o solicitare din partea executorului judecãtoresc ca, pânã pe 17 octombrie, la ora 14.00, Sorin Oprescu sã emitã decizia privind desfiinþarea construcþiei ºi sã achite reclamanþilor suma de 7.688 de lei.
Episcopii catolici din Europa, reuniţi în Adunarea Plenară a Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), desfăşuratã la Bratislava, şi-au manifestat îngrijorarea faţă de neaplicarea de către primarul general al Capitalei a deciziilor instanţelor de judecată din România, referitoare la demolarea edificiului construit ilegal lângă Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din Bucureşti, într-un comunicat remis presei internaţionale, în data de 7 octombrie.
Citeşte şi:Oprescu:
Cathedral Plaza NU va fi demolată până la sfârşitul anului, banii nu sunt cuprinşi în buget
Sorin Oprescu trebuie sã prezinte până vineri decizia de desfiinţare a Cathedral Plaza
Controversata clădire de birouri Cathedral Plaza va fi pusă la pământ
Arhiepiscopia: Noul proprietar Cathedral Plaza poate pune umărul la demolarea clădirii