Antena 3 CNN Actualitate Arhiepiescopia nu îi dă voie lui Gigi Becali să se înscrie la admiterea de la Facultatea de Teologie

Arhiepiescopia nu îi dă voie lui Gigi Becali să se înscrie la admiterea de la Facultatea de Teologie

2 minute de citit Publicat la 16:49 20 Iul 2013 Modificat la 16:49 20 Iul 2013
Arhiepiescopia nu îi dă voie lui Gigi Becali să se înscrie la admiterea de la Facultatea de Teologie
Foto: Agerpres
Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenţie, iar instituţia de învăţământ superior are numai cursuri de zi, potrivit unuia dintre avocaţii săi. 
Binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureştilor era obligatorie la înscrierea pentru admitere, care s-a încheiat joi.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a precizat, pentru Mediafax, că, potrivit legilor în vigoare, persoanele private de libertate nu pot urma cursurile unei facultăţi decât la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă. Aceste forme nu există însă la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti, care are exclusiv învăţământ la zi.
"Gigi Becali nu s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti", a conchis părintele Stoica.
Dacă ar fi fost acceptat să dea admitere, Becali ar fi trebuit să susţină vineri prima probă de concurs - evaluarea aptitudinilor socio-umane.
În CV-ul aflat pe site-ul Camerei Deputaţilor, finanţatorul Stelei a menţionat, la rubrica Studii şi specializări, Liceul "Iuliu Maniu" din Bucureşti, 1973-1978. 
În 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 
În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, însă finanţatorul Stelei poate ataca decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.
La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali şi Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă.
Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.
Gigi Becali şi-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaţilor a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Becali.

×
x close