Un incendiu de proporţii şi câteva explozii au avut loc, miercuri noapte, la o fabrică de componente electronice din judeţul Argeş. Flăcările au distrus două hale de producţie şi două depozite. În plus, în incinta clădirii erau butelii cu azot şi oxigen, care puteau sări în aer oricînd. După ce fabrica a fost distrusă, 300 de oameni au rămas fără un loc de muncă, cel puţin în perioada sărbătorilor de iarnă.
Paznicul fabricii a fost primul care a văzut flăcările şi care a alertat imediat pompierii. DIn fericire, în fabrică nu se mai afla nimeni la acea oră. La locul incendiului au venit şi sătenii din comuna Băiculeşti, speriaţi de flăcări.
Pompierii au făcut faţă cu greu flăcărilor. Aceştia au reuşit să stingă incendiul după aproape patru ore, cu ajutorul a şapte autospeciale.
Cauzele producerii acestui incident nu sunt, deocamdată, cunoscute.
Pagubele materiale produse de incendiu sunt de ordinul zecilor de milioane de euro. Se pare, însă, că fabrica era asigurată.
Antena 3