Nouă polițiști de la Secția 16 din Capitală sunt urmăriți penal infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură, iar opt dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore.
Doar șapte dintre aceștia au fost duși în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile în cazul celorlalți doi procurorul stabilind alte măsuri. Trei au foat reținuți, trei plasați sub control judiciar, iar împotriva unuia nu s-a luat nicio măsură.
Potrivit surselor judiciare audierile în cazul celor șapte au durat la Tribunalul București peste 10 ore, iar unii dintre cei reținuți și-ar fi recunoscut faptele.
Poliţiştii sunt acuzaţi că în luna august a anului trecut au bătut cu bestialitate doi tineri la staţia de metrou Eroii Revoluţiei.
Potrivit procurorilor, la data de 01.09.2020, în jurul orelor 01.45, inculpaţii făceau parte dintr-un filtru de poliție organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din mun. Bucureşti, context în care au fost abordaţi de persoanele vătămate G.M.I. şi G.T.N. care le-au adresat reproşuri cu privire la nepurtarea măștilor de protecție în contextul epidemiologic SARS-COV2.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre tineri a fost băgat cu forţa în maşină şi dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde a fost încătuşat şi torturat, apoi victima a fost abandonată pe câmp.
Declarația bărbatului torturat de polițiști: ”A urinat pe mine și mi-a spus: ”Uite ce poate să îți facă poliția română!”