Antena 3 CNN Actualitate Arafat, despre "scurgerile" din sistem: Avem 40.000 de antibiotice pe un singur CNP, cât pentru toată viaţa bolnavului

Arafat, despre "scurgerile" din sistem: Avem 40.000 de antibiotice pe un singur CNP, cât pentru toată viaţa bolnavului

1 minut de citit Publicat la 09:01 27 Noi 2012 Modificat la 09:01 27 Noi 2012
Arafat, despre "scurgerile" din sistem: Avem 40.000 de antibiotice pe un singur CNP, cât pentru toată viaţa bolnavului
Foto: Mediafax
Reţeta electronică şi cardul naţional sunt câteva măsuri necesare pentru reducerea "scurgerilor" din sistem, de tipul celor pentru 40.000 de antibiotice pe un singur CNP, cât pentru toată viaţa bolanvului, a declarat ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

"Scurgerile din sistem nu vor fi rezolvate niciodată sută la sută, dar căutăm soluţii pentru reducerea acestora. De exemplu, reţeta electronică şi cardul naţional al asigurărilor ne vor ajuta la eliminarea prescripţiilor nejustificate. Am întâlnit o situaţie în care 40.000 de doze de antibiotic au fost prescrise pentru un singur CNP. O asemenea doză este pentru toată viaţa bolnavului", a spus, luni, ministrul Sănătăţii.

Potrivit lui Arafat, o altă soluţie pentru eliminarea scurgerilor financiare din sistem, după prescrierile "aiurea", ar fi achiziţiile centralizate.

"De exemplu, unele licitaţii se fac când ne trezim că nu mai avem un anumit produs. Şi în Ministerul Sănătăţii, Direcţia de achiziţii este slabă; trebuie să avem un serviciu de achiziţii în care vor fi angajate mai multe persoane, adică în loc de trei, cât avem acum, să fie 12", a mai spus Raed Arafat.

Ministrul Sănătăţii a precizat, cu acelaşi prilej, că Ministerul Sănătăţii are în atenţie şi rezolvarea problemei asistenţei primare şi a ambulatoriilor care nu funcţionează cum ar trebui.

"Chiar şi operaţiile chirurgicale ar putea fi operate în amubulatoriu. Partea primară nu funcţionează cum ar trebui. Chiar şi intervenţiile chirugicale ar putea fi realizate în ambulatoriu, în sistemul spitalizare de o zi", a explicat Arafat.

Ministrul Sănătăţii a dezbătut, luni, problemele din sistemul sanitar, împreună cu toţi cei implicaţi în acest domeniu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform, organizată de agenţia de presă Mediafax şi ARPIM, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.



×
x close