Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliștii de la Ambulanță amenință cu grevă națională din cauza lui Raed Arafat. Șeful DSU, acuzat că decredibilizează COSU

Sindicaliștii de la Ambulanță amenință cu grevă națională din cauza lui Raed Arafat. Șeful DSU, acuzat că decredibilizează COSU

4 minute de citit Publicat la 15:09 19 Iul 2024 Modificat la 15:09 19 Iul 2024
o_1ed1vj4av19md1k8tj0fpcfu8db.jpg
Între Raed Arafat și Ministerul Sănătății există un conflict mai vechi. Sursa foto: Agerpres

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România îl acuză pe Raed Arafat, șeful DSU, că obligă serviciile de ambulanță să raporteze direct către Departamentul pentru Situații de Urgență, chiar dacă sistemul medical de urgență se află în subordinea Ministerului Sănătății. Aceștia explică că, printr-o dispoziție, Raed Arafat decredibilizează COSU (Centrul Operațional pentru Situații de Urgență) și Ministerul Sănătății. Consiliul Național al F.N.S.A.R se va întruni de urgență pentru a decide acțiunile sindicale la nivel național al serviciilor de ambulanță, ”acțiuni care se impun în vederea sprijinirii politicii Ministerului Sănătății cu privire la Sistemul de Medicină de Urgență”, se arată într-o scrisoare adresată de sindicaliști ministerului Sănătății, document consultat de Antena3.ro.

„Prin dispoziția nr. 671/18.07.2024 emisă de DSU, se cere ca să se facă raportări cu prioritate către DSU la numerele de telefon menționate în dispoziție, fiind vorba de raportarea acelorași date care s-au raportat și se raportează la COSU (Centrul Operațional pentru Situații de Urgență)”, arată Federația Națională Sindicală Ambulanța, într-o adresă publică.

„Considerăm că această dispoziție nu face altceva decât să discrediteze COSU și Ministerul Sănătății, COSU care până în urmă cu câteva zile era ceva important în Sistemul Național de asistență medicală de urgență, dar de la data mutării în sediul Ministerului Sănătăți, nu mai este recunoscut ca fiind Centrul Operațional pentru Situații de Urgență”, se mai arată în adresa citată.

„În aceste condiții, Consiliul Național al F.N.S.A.R se va întruni de urgență pentru a decide acțiunile sindicale la nivel național al serviciilor de ambulanță, acțiuni care se impun în vederea sprijinirii politicii Ministerului Sănătății cu privire la Sistemul de Medicină de Urgență, conform propunerilor agreate și de noi”, arată Federația în adresa transmisă către Ministerul Sănătății.

”Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România apreciază și susține decizia dumneavoastră de a muta Centrul Operațional pentru Situații de Urgență (COSU) în sediul Ministerului Sănătății și transformarea Serviciului de Medicină de Urgență în Direcție de Medicină de Urgență, schimbări care vor responsabiliza mai mult Ministerul Sănătății cu asistența medicală de urgență și dezvoltarea acesteia.

Observăm că aceste decizii ale dumneavoastră, au creat nemulțumiri șefului DSU, care încearcă să reacționeze pe orice cale. Urmare a Dispoziției nr. 671/18.07.2024 emisă de DSU și transmisă și în unitățile sanitare ce desfășoară activitate de asistență medicală de urgență, respectiv serviciile de ambulanță, unități medicale care sunt în subordinea Ministerului Sănătății, dispoziție prin care se cere ca să se facă raportări cu prioritate către DSU la numerele de telefon menționate în dispoziție, fiind vorba de raportarea acelorași date care s-au raportat și se raportează la COSU, considerăm că această dispoziție nu face altceva decât să discrediteze COSU și Ministerul Sănătății, COSU care până în urmă cu câteva zile era ceva important în Sistemul Național de asistență medicală de urgență, dar de la data mutării în sediul Ministerului Sănătăți, nu mai este recunoscut ca fiind Centrul Operațional pentru Situații de Urgență, creând în paralel cu COSU o altă structură de colectare date, în cadrul DSU, motivând emiterea dispoziției respective cu anumite acte normative anterioare, cât și OUG nr. 1/2014.

Considerăm că această dispoziție nu face altceva decât să dubleze procedura de raportare a datelor stabilite de a fi raportate zilnic la COSU și cerem ca Ministerul Sănătății să intervină pentru a se lua măsuri de urgență în stabilirea clară a anumitor aspecte, după cum urmează:

1. Transmiterea cât mai urgent a unei adrese din partea Ministerului Sănătății către toate conducerile serviciilor de ambulanță prin care să clarifice faptul că, în continuare se fac toate raportările la COSU, iar normal ar fi ca la DSU să îi fie trimise datele de către COSU, astfel ca, indiferent de locație, acest COSU trebuie să își păstreze atribuțiile și rolul în Sistemul Național al Situațiilor de Urgență.

2. Înaintarea din partea Ministerului Sănătății către Parlamentul României, solicitarea ca OUG nr. 1/2014 să fie introdusa de urgență pe proceduri de aprobare parlamentare ca și o oricare altă ordonanță, urmând ca prin modificările și completările aduse să se stabilească atribuțiile DSU în medicina de urgență”, spun sindicașiștii în scrisoarea adresată ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. 

Scandalul a fost generat de Raed Arafat care ”reacționează pe orice cale” împotriva deciziei  guvernamentale de a muta COSU în sediul ministerului Sănătății: „Dăm peste cap un sistem care poate că nu este perfect, dar cu toate problemele lui, a funcționat 10 ani până acum”, a spus șeful DSU.

Ce a cerut Arafat

Prin dispoziția 671 din 18 iulie, șeful DSU, Raed Arafat, le-a cerut tuturor structurilor din medicina de urgență să raporteze cu prioritate la departamentul pe care îl conduce. 

”Începând cu data prezentei dispoziţii, serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), unităţile de primire a urgenţelor (UPU), compartimentele de primire a urgenţelor (CPU), serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, asigură integrat intervenţiile pentru acordarea primului ajutor medical şi a asistenţei medicale de urgenţă Şi raportează cu prioritate la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, direct sau, după caz, prin dispeceratele colocate sau integrate, datele şi informaţiile referitoare la acestea prin reţele de comunicaţii speciale

Coordonarea integrată a activităţilor de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă, în cadrul unităţilor Şi compartimentelor de primire a urgenţelor, denumite în continuare UPU/CPU, precum şi în cadrul structurilor SMURD Şi serviciilor publice de ambulanţă, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU se realizează prin dispoziţii operative ale şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă care stabilesc modalitatea de asigurare a monitorizării şi gestionării a acordării asistenţei medicale de urgenţă spitalicească Şi prespitalicească. (2) Dispoziţiile prevăzute la alin.1 emise în aplicarea art. I alin, (1) lit, a din Ordonanfa de urgenfă a GL/vemu/u/. nr.J/2014 sunt obligatorii pentru personalul structurilor aflate în coordonare operaţională şi primează oricăror altor precizări ce vizează activitatea operaţională.

Prezenta dispoziţie se transmite, pentru punere în executare, prin email/fax, prin grija Direcţiei Suport Decizional, către toate structurile UPU, UPUSMURD, CPU, SAJ, SABIF, Inspectoratul General pentru Sit:uaţn de Urgenţă şi Serviciul COSU din cadrul Direcţiei de Medicină de Urgenţă din Ministerul Sănătății”, se arată în dispoziția semnată de Raed Arafat. 

×
x close