Peretele unei case de cultură aflate în construcţie din oraşul Sebiş (Arad) s-a prăbuşit peste doi muncitori. Muncitorii unei firme din Deva lucrau la construirea unui adăpost de protecţie civilă la viitoarea casă de cultură a oraşului. Cei doi au fost transportaţi de urgenţă la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru unul dintre ei.
Nu se ştie în acest moment dacă bărbatul a murit din cauza rănilor provocate de zidul prăbuşit sau din cauza unui stop cardiac.
Din primele cercetări rezultă că zidul a căzut din cauza unei erori de construcţie.
Antena3.ro