Un poliţist din Arad se zbate între viaţă şi moarte după ce ieri a încercat să se sinucidă. Tânărul de 27 de ani a sărit de la etajul al doilea al unei clădiri din centrul oraşului. Era în prima zi de concediu medical, impus de şefi după ce familia anunţase că suferă de depresie. Superiorii săi urmau să îl trimită la un control psihologic.
Poliţistul se plimba cu fratele său prin centrul oraşului Arad. La un moment dat, din senin, a fugit de lângă acesta şi a intrat într-o clădire. Câteva clipe mai târziu, a sărit de la o înălţime de 25 de metri. A fost dus imediat la spital.
Agentul intrase în prima zi de concediu medical. Superiorii tocmai îi luaseră arma, după ce familia îi anunţase că tânărul a intrat într-o depresie după ce s-a certat cu prietena sa.
Nu este prima dată când tânărul a rămas fără armă. În urmă cu patru ani, el a picat testul psihologic şi a trecut la munca de birou. Pentru că nu le-a făcut probleme, după doi ani şi jumătate, şefii l-au trimis din nou pe teren.