Antena 3 CNN›Actualitate›
Aproximativ 35.000 de forţe de ordine vor fi la datorie pentru noaptea de Înviere
Aproximativ 35.000 de forţe de ordine vor fi la datorie pentru noaptea de Înviere
<1 minut de cititPublicat la 13:24 23 Apr 2011Modificat la 13:24 23 Apr 2011
Foto: Mediafax
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că vor fi mobilizaţi aproximativ 35.000 de angajaţi pe timpul sărbătorilor pascale pentru a asigura ordinea şi liniştea publică în ţară, conform Agerpres.
Mai exact, conform sursei citate, vor fi mobilizaţi 20.000 de poliţişti, 6.000 de angajaţi ai Inspectorului General pentru Situaţii de Urgenţă şi 9.000 de jandarmi.
Nici Poliţia Rutieră nu va lipsi de la datorie. 258 de tronsoane de drumuri naţionale vor fi monitorizate pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere.
Jandarmi vor fi prezenţi în noaptea de Înviere la peste 800 de lăcaşe de cult din 240 de localităţi, pe timpul slujbei dar şi pe căile de acces către acestea.
De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi şi în majoritatea zonelor unde se estimează fluxuri mari de oameni, gări, pieţe, târguri, dar şi în zone de agrement, staţiuni turistice.
În Bucureşti, 600 de jandarmi vor fi prezenţi la 19 lăcaşuri de cult dar şi în zonele parcurilor, a lacurilor de agrement şi a pădurilor limitrofe.