De pe străzile Capitalei au fost adunaţi, până în prezent, aproximativ 3.000 de câini. Dintre aceştia, 900 au fost adoptaţi de persoanele fizice, alţi peste 1.000, de Dog Town, iar restul se află în adăposturi, a declarat primarul Sorin Oprescu.
"Până în prezent, au fost adunaţi aproximativ 3000 de câini de pe străzile Capitalei, 900 dintre ei au fost adoptaţi de către persoane fizice şi aproximativ 1.000 de către ONG-ul de la Dog Town. Restul sunt în adăposturi", a spus edilul, citat de
Mediafax. În 30 septembrie, Sorin Oprescu declara că municipalitatea va aduna cel puţin 80 la sută dintre maidanezi şi va reduce cu 90 la sută numărul oamenilor muşcaţi de aceştia, în 18 luni.
Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) declarat la acea vreme că poate prinde până la 250 de câini pe zi.