Antena 3 CNN Actualitate Aproape jumătate din populaţia adultă a României fumează

Aproape jumătate din populaţia adultă a României fumează

<1 minut de citit Publicat la 03:37 11 Iul 2007 Modificat la 03:37 11 Iul 2007
Aproape jumătate din populaţia adultă a României fumează
Populaţia României cu vârsta peste 18 ani fumează în proporţie de 46,6 la sută. Bărbaţii sunt cei care fumează într-o proportie semnificativ mai mare comparativ cu femeile. Din totalul populaţiei masculine, 59,2 la sută fumează cel puţin o ţigară pe zi, în timp ce în cazul doamnelor incidenţa este mai redusă, reprezentând 34,5 la sută. Femeile sunt fumătoare mai ?uşoare?, cele mai multe fumând maximum 15 ţigări pe zi, pe când în cazul bărbaţilor, majoritatea fumează peste 15 ţigări pe zi. Sondajul mai evidenţiază faptul că bucureştenii se remarcă printr-un număr mai mare de persoane care fumează mai mult de 30 de ţigări zilnic.

Fumătorii intervievaţi cu vârsta de peste 30 de ani au menţionat în procent semnificativ mai mare decât cei mai tineri că vor să renunţe la fumat. Studiile arată că peste 60 la sută dintre fumători doresc să se lase de fumat, însă procentul celor care reuşesc să atingă acest obiectiv fără nici un ajutor este de numai 3 la sută. Dependenţa de nicotină este considerată cronică, fiind asemănătoare cu cea pentru droguri.

×
x close