Autorităţile
din Timiş au intrat în panică după ce tot mai multe focare
de pestă porcină au fost descoperite la firma Smithfield. De la
început s-a stabilit că animalele trebuie omorâte.
Problema era cum, aşa că, în final, s-a decis ca porcii să
fie împuşcaţi. Operaţiunea va fi executată de angajaţii
Smithfield, însă la ea vor participa doar cei care au
autorizaţie de utilizare a armelor, iar totul se va petrece sub
ochii unui echipaj de la Ambulanţă şi unul al ISU Banat. După ce
vor fi împuşcaţi, au mai hotărât specialiştii, porcii
vor fi transportaţi la bazinul de ardere, unde operaţiunea este
supervizată de alţi specialişti, de la Direcţia
Sanitar-Veterinară, Protecţia Mediului, Direcţia Apelor sau ISU
Banat, anunţă
Gândul.