Antena 3 CNN Actualitate Aproape 30 de urși goniți de jandarmi din stațiunile de pe Valea Prahovei în 48 de ore

Aproape 30 de urși goniți de jandarmi din stațiunile de pe Valea Prahovei în 48 de ore

<1 minut de citit Publicat la 15:31 06 Iun 2020 Modificat la 15:31 06 Iun 2020
o_1ea4ppj751jesicghpvj721c8db.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Reprezentanții Jandarmeriei Prahova au fost chemați să intervină pentru îndepărtarea a 29 de urși din stațiunile prahovene în ultimele două zile.

Au fost 11 intervenții, dintre care șapte în Sinaia, unde au fost îndepărtați 21 de urși. Alte trei intervenții au fost la Bușteni, de unde au fost goniți șapte urși și un urs a fost îndepărtat din Azuga, potrivit Mediafax.

În perioada minivacanței, Jandarmeria le retransmite turiștilor și localnicilor să semnaleze prezența animalelor sălbatice și să se adăpostească în locuri deschise sau alte zone care vă asigură protecţia în cazul în care se întâlnesc cu ele. De asemenea, este recomandat ca în timpul deplasării să se facă zgomot pentru a evita întâlnirea cu animale sălbatice.

Dacă totuși se întâlnesc cu ursul, oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie pentru a face fotografii, să nu îi hrănească, să nu arunce cu pietre sau alte obiecte, să își păstreze calmul și să nu fugă, precum și să solicite sprijinul jandarmilor apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

×
Etichete: valea prahovei
x close