Antena 3 CNN Actualitate Aproape 20.000 de angajaţi ai MAI, înaintaţi în grad de Ziua Naţională a României

Aproape 20.000 de angajaţi ai MAI, înaintaţi în grad de Ziua Naţională a României

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:04 28 Noi 2014 Modificat la 17:04 28 Noi 2014
na.jpg
Foto: jandarmeriaromana.ro
Aproape 20.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), între care aproximativ 3.800 de ofiţeri, vor fi avansaţi în grad cu ocazia Zilei Naţionale a României, anunţă instituţia condusă de vicepremierul Gabriel Oprea.

Potrivit MAI, de 1 Decembrie vor fi înaintaţi în grad 3.794 de ofiţeri şi 15.637 de maiştri militari, agenţi de poliţie şi subofiţeri.

Cei mai mulţi dintre ofiţerii şi agenţii care urmează să fie avansaţi în grad cu acest prilej îşi desfăşoara activitatea în Poliţia Română - 2.272 de ofiţeri şi 5.402 de agenţi.

Între structurile cu un număr mare de angajaţi avansaţi se numără şi Jandarmeria Română, cu 255 de ofiţeri şi 4.570 de maiştri militari, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, unde vor fi avansaţi 200 de ofiţeri şi 4.114 de maiştri militari, şi Poliţia de Frontieră, unde vor trece la gradul următor 151 de ofiţeri şi 1.025 de agenţi.

Potrivit legii, poliţiştii pot fi avansaţi în gradul profesional următor cu ocazia zilei Armei din care fac parte, precum şi a Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, iar pentru merite excepţionale, în tot cursul anului. De asemenea, cadrele militare pot fi înaintate în grad înainte de termen, anual, de ziua Armei şi la 1 Decembrie.

×
x close