În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 88 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția de urgență a salvamontiștilor.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 105 persoane, dintre acestea 30 fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
S-au mai primit 33 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană si despre domeniile schiabile.
"Au fost foarte multe evenimente, știam că o să se întâmple foarte multe cazuri pentru că avem un flux turistic foarte mare în această perioadă la munte. Oamenii vin la munte să profite probabil de ultimele zile bune de iarnă.
Am avut zone pe pârtii care aveau zăpadă tare sau înghețată și care alternau cu zone în care zăpada era topită pentru că era expusă mai mult la soare.
Citeşte şi: Risc mare de avalanșă în Munții Rodnei, Călimani și Ceahlău
Au fost foarte multe cazuri din cele 88 cred că circa 80 au fost strict pe pârtiile deschiși de practicare a săniușului, în rest au fost în zona alpină înaltă, oameni care au ieșit către zona de creastă, care nu și-au calculat foarte bine timpii de deplasare.
Colegii mei au avut capacitatea să intervină la toate cazurile. Am avut un grad de răspuns de 100% și n-am înregistrat probleme deosebite.
30 de persoane au fost predate Serviciului Județean de Ambulanță pentru transport la spital, pentru că au fost cazuri mai grave.
Aproximativ 20 de cazuri le-am permis să meargă la spital cu mașinile proprietate personală sau aparținătorilor, dar în rest au fost afecțiuni minore pe care le-am putut soluționa la fața locului și oamenii și-au continua sejuru în stațiune", a declarat Sabin Cornoiu, președinte Salvamont România, pentru Antena 3 CNN.