
Apelul la 112 după accidentul feroviar din județul Olt, în urma căruia un bărbat de 60 de ani, șeful unui tren de marfă, a murit, a fost dat la aproape 40 de minute după impact, iar o anchetă va stabili de ce s-a dat așa târziu. Până la această oră, unul dintre vagoanele deraiate a fost ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj.
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, şeful unui tren de marfă, a murit în urma unui accident feroviar cumplit produs în judeţul Olt. Două vagoane au deraiat şi au fost lovite puternic de un alt tren privat care circula din sens opus.
Nu se ştie deocamdată din ce cauza s-a produs tragicul accident. O altă întrebare e de ce nu a putut fi anunţat prin staţie mecanicul celeilalte locomotive, sau de ce nu au fost puse la timp marcajele prin care celorlalte trenurile le era interzisă trecerea.
Accidentul feroviar a avut loc între haltele Mihăești și Radomirești. Ultimele două vagoane ale unui tren privat au deraiat şi au lovit în plin un alt tren care staţiona pe cealaltă linie. Şeful unuia dintre trenuri şi-a pierdut viaţa în urma impactului violent.
Conform datelor oficiale, incidentul a avut loc în jurul orei 10.45. Un comunicat al STS arată că apelul către 112 a fost dat abia la ora 11:24, la 39 de minute după tragedie.
În acelaşi loc, în urmă cu câteva zile, un alt tren a izbucnit în flăcări. De altfel, localnicii spun că acea linie de cale ferată este departe de a fi una sigură.
O altă întrebare e de ce nu a putut fi anunţat prin staţie mecanicul celeilalte locomotive, sau de ce nu au fost puse la timp marcajele prin care celorlalte trenurile le era interzisă trecerea.