Potrivit ANAR, zilele trecute, două persoane au poluat, în urma unui furt de conductă, cursul de apă Lopatna, afluent al Cricovului Sărat. Astfel, din conductă, s-a scurs țiței, iar acesta a ajuns în apă, râul fiind afectat pe o lungime de 900 de metri.
Autoritățile au intervenit imediat, astfel că unda de poluare nu s-a extins și în Cricovul Sărat.
Echipele de la Apele Române Buzău-Ialomița au verificat zona și au prelevat probe de apă din mai multe puncte pentru identificarea sursei de poluare.
„Timp de trei zile, inclusiv pe parcursul nopții, reprezentanții societății au montat 8 baraje absorbante, 2 baraje de retenție și un baraj de sifonare, intervenția de depoluare continuând și în prezent cu alte materiale specifice de tip spillsorb”, a transmis ANAR, citat de Mediafax.