Antena 3 CNN Actualitate Apel disperat al prietenilor lui Naomi, după moartea cântăreţei într-un spital din Germania

Apel disperat al prietenilor lui Naomi, după moartea cântăreţei într-un spital din Germania

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:18 21 Apr 2024 Modificat la 15:18 21 Apr 2024

Naomi a fost o personalitate marcantă pentru comunitatea din care făcea parte, însă a avut şi o carieră artistică, cu numeroase premii la festivaluri. În 2014, Naomi a participat la selecția națională pentru Eurovision 2014.

Cântăreaţa a murit la vârsta de 46 de ani, ea urmând să împlinească 47 de ani pe data de 25 aprilie. Naomi a fost internată într-un spital din Germania, acolo unde a fost internată după ce a suferit un accident vascular-cerebral. După zece zile în care a fost într-o comă profundă, s-a stins din viaţă, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Acum, rudele şi prietenii vor să o aducă pe Naomi acasă, în România, pentru a fi înmormântată. Rudele trebuie să meargă în Germania şi să îi repatrieze trupul neînsufleţit, iar asta presupune costuri pe care familia nu şi le permite în acest moment. Astfel, prietenii lui Naomi au lansat un apel disperat pe reţelele de socializare, iar cei care vor să ajute sunt aşteptaţi să doneze.

Apariţiile lui Naomi în spaţiul public din România au generat controverse, iar în urmă cu şase ani artista a decis să se mute în Germania, având o prezenţă discretă în ultimii ani de viaţă.

×
Etichete: Germania Eurovision
Parteneri
x close