Pacienți care au nevoie urgentă de transplant pulmonar, și nu numai, au protestat mart, în fața Agenției Naționale de Transplant din Capitală. Persoanele au cerut reluarea procedurilor de transplant și au făcut şi un apel către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Pacientă: "Ar trebui să facă ceva pentru noi, ca noi să trăim”
”În urma discuției cu domnul doctor Zamfir, domnul director de la Agenția de Transplant, am tras eu niște concluzii că dânsul nu are susținere din partea celorlalți care ar trebui să facă ceva pentru noi, ca noi să trăim
Fac un apel către domnul ministru, chiar și către domnul prim-ministru, să facă un acord cât mai repede cu o altă țară sau să dea drumul la transplant în România pentru că noi nu mai putem să așteptăm”, a spus o pacientă care are nevoie urgentă de un transplant de plămâni, notează bzi.ro
"Drept dovadă, în urmă cu o săptămână s-a stins Ionuț Anghel. Din decembrie 2019 mie nu mi s-a făcut nicio evaluare. Atunci respiram cu 15% capacitate. În momentul de față clar sunt mai jos. În momentul de față, cei care cunosc, știu exact că sunt aproape o legumă.
Nu mai sunt în stare de absolut nimic, chiar nici să am grijă de mine ca organism. Soțul mă ajută la orice”, a mai spus pacienta.
De la debutul pandemiei de coronavirus în luna martie, în România s-au efectuat cu 30% mai puţine transplanturi de organe decât în perioada martie-octombrie 2019 în unităţile sanitare acreditate
"Am doi ani de zile de când stau pe o listă și stau degeaba pentru că de un an de zile nu s-a făcut niciun transplant la noi în țară și nici în altă țară nu se poate pentru noi românii”, a mai declarat pacienta.
Conform Agenției Naționale de Transplant (ANT), în anul 2020 au fost realizate, în perioada martie – octombrie, 136 de intervenţii pentru transplantul de organe, faţă de 198 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai dramatică scădere a avut loc în luna aprilie, când au fost realizate numai 4 transplanturi, faţă de 33 în aceeaşi lună a anului 2019.