La această oră au loc percheziţii la apartamentul lui Laszlo Borbely. Numele ministrului Mediului apare într-un dosar de trafic de influenţă.
Potrivit
Mediafax, procurorii DNA fac o percheziţie, miercuri dimineaţă, într-un imobil care ar aparţine unei rude a ministrului Laszlo Borbely.
Percheziţia este făcută în cadrul dosarului în care se fac cercetări privind un presupus trafic de influenţă privind atribuirea unor contracte de lucrări ale ANAR către o firmă din Negreşti Oaş. Percheziţia are loc într-un imobil situat pe Calea Victoriei.
Ministrul Mediului Laszlo Borbely ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea unui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş.
Această firmă, pe care ministrul Mediului ar fi favorizat-o, conform DNA, în schimbul unor lucrări la un apartament, Lescaci Com SRL a primit în ultimii patru ani 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la "Apele Române", în valoare de peste 310 de milioane de lei, 18 în timpul mandatului demnitarului.
Procurorii anticorupţie orădeni au început deja urmărirea penală în acest dosar împotriva unicului asociat al firmei beneficiare a lucrărilor, SC Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, pe nume Ioan Ciocan, dar şi împotriva unui consilier al lui Borbely, Szepessy Szabolcs, care ar fi intermediat între omul de afaceri şi ministru, potrivit datelor comunicate de către DNA.
Ioan Ciocan este învinuit pentru cumpărare de influenţă, iar Szepessy Szabolcs pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Conform declaraţiei de avere, ministrul Mediului nu deţine în proprietate vreun apartament. Surse judiciare susţin că ar fi vorba de un apartament aflat în proprietatea familiei ministrului Mediului. Aceleaşi surse afirmă că luni au avut loc percheziţii legate de acest dosar, inclusiv la Ministerul Mediului.
Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penală, precizează DNA.