„Ținta Guvernului Ludovic Orban este să finalizeze cât mai repede obiectivele aflate în execuție. (...) Avem în lucru 164 de km de autostradă (...). După ani de amânări, tergiversări și blocaje, anul 2020 va fi anul autostrăzii Sibiu-Pitești. Până la sfârșitul lunii mai vom stabili câștigătorul licitației pentru proiectare și execuție pentru lotul 4 Ungheni-Curtea de Argeș, de 9,9 km două miliarde de lei, și estimăm semnarea în luna iunie 2020 pentru secțiunea 3 Cornetu - Tigveni, cei 37,4 km, cu o valoare de circa 4,7 miliarde de lei. Secțiunea 2 Boița Cornetu, de 31, 3 km, aproximativ 4 miliarde - aici stadiul actual este în curs de cercetări co tehnice suplimentare urmând ca luând în considerare rezultatul acestor studii să se finalizeze documentația tehnică și să fi demarată procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție”, a spus ministrul Transporturilor Lucian Bode.
Potrivit acestuia, bugetul în anul 2020 din fonduri europene nerambursabile la Ministerul Transporturilor este de 6,4 miliarde lei, astfel că, spune Bode, „dacă am finaliza toți cei 164 de km de autostradă și drumuri expres, ne-ar ajunge banii și ne-ar mai și rămâne din ce avem alocat în acest an”.
Bode a mai spus că Ministerul a răspuns observațiilor solicitate de către Comisia Europeană, în privința situației gândacului pentru care se blocase finanțarea pentru autostradă.
„În ceea ce privește impactul asupra mediului, așteptăm răspunsul Comisiei Europene și eu am convingerea că vom primi în perioada următoare aprobarea cererii de finanțare pentru secțiunile 1, 4 și 5. În paralel, Guvernul României este în discuții avansate cu un partener financiar european pentru acordarea unui împrumut punte pentru finanțarea integrală a secțiunilor 1, 4 și 5”, a mai spus Lucian Bode.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a spus că a ținut să fie prezent la semnarea contractului pentru lotul 5 al Autostrăzii Sibiu - Pitești, deoarece consideră că este unul dintre proiectele sale „de suflet”, din vremea când era ministru al Transporturilor.
„Am ținut să fiu astăzi (luni - n.r.) prezent la semnarea contractului pe lotul cinci al autostrăzii Sibiu - Pitești, pe care îl consider ca un proiect de suflet al meu. Am fost o perioadă de timp un an și câteva luni ministrul Transporturilor, la începutul lunii mai 2007 și am fost prezent la lucrările pe centura Piteștiului”, a spus Ludovic Orban.
Segmentul de autostradă dintre Curtea de Argeș și Pitești măsoară circa 30 de kilometri, iar valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei.