Antena 3 CNN Actualitate ​Anunțul Guvernului privind starea de alertă din România. Elevii vor avea transport gratuit, iar părinții vor primi zile libere plătite până la terminarea anului școlar

​Anunțul Guvernului privind starea de alertă din România. Elevii vor avea transport gratuit, iar părinții vor primi zile libere plătite până la terminarea anului școlar

4 minute de citit Publicat la 17:09 14 Mai 2020 Modificat la 17:09 14 Mai 2020
​Anunțul Guvernului privind starea de alertă din România. Elevii vor avea transport gratuit, iar părinții vor primi zile libere plătite până la terminarea anului școlar
Sursa foto: Hepta

Principalele prevederi anunțate:

Vicepremierul Raluca Turcan:

- A fost adoptată OUG pentru sprijinirea unor oameni și companii, pe o perioadă limitată de timp

- Pentru protecție socială - prelungirea șomajului tehnic până la 1 iunie

- Vrem să acordăm această formă de sprijin în paralel cu măsuri active, care să includă și suportarea unei părți din salariu

- Va mai fi prelungită măsura de acordare de zile libere plătite pentru părinți până pe 12 iunie 2020

- Companiile cu mai mult de 50 de angajați, obligate să stabilească program individualizat de muncă

- Prelungirea până la 31 mai a unor drepturi de asistenţă socială pentru cei care se află în plată: concedii şi indemnizaţii pentru creşterea copilului, pentru îngrijirea copilului cu handicap sau pentru acomodarea în cazul încredinţării copilului pentru adopţie.

 

- Sănătate - se vor aloca sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale pentru cei aflați în carantină și pentru cei cu COVID

- Consultațiile medicale acordate de medici și în ambulatoriu vor putea fi acordate în continuare la distanță. Se va face decontarea fără folosirea cardului

- Transportul gratuit al elevilor - Astăzi prin Ordonanţa de urgenţă am decis ca operatorii de transport să asigure transportul gratuit al elevilor sub sancţiunea încetării contractelor, fie de delegare a serviciului public de transport sau chiar a retragerii licenţei de traseu în cazul transportului interjudeţean. În felul acesta sute de mii de copii care până acum erau văduviţi de un drept fundamental, şi anume de educaţie gratuită de calitate, dar şi de siguranţă a vieţii personale, au primit o mână de ajutor. Licenţele au fost prelungite, consiliile judeţene preiau aceste licenţe sau contractele de servicii publice cu operatorii de transport şi au obligaţia să pună această condiţie ca aceştia să realizeze transportul gratuit.

- Asigurarea finanțării de bază per elev pentru copii din învățământul privat 

- Organizarea examenelor de definitivat, de gradul II

- Asociaţiile şi fundaţiile care achiziţionează medicamente, echipamente de protecţie sau alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare să fie scutite de TVA, în condiţiile în care bunurile sunt utilizate în combaterea COVID-19 sau când sunt donate unor entităţi care le folosesc în aceste scopuri. Măsura este limitată în timp până la 1 septembrie 2020.

- În domeniul cultural am instituit posibilitatea refolosirii biletelor deja achiziţionate şi transformarea acestora pentru acelaşi spectacol amânat pentru altă dată sau în cazul în care nu mai este posibilă amânarea spectacolelor pe bază de vouchere pentru alte evenimente culturale organizate de către cei care au vândut aceste bilete. Dacă pe parcursul unui an de zile aceste bilete nu au putut fi folosite, atunci se va realiza o returnare a banilor pentru cei care le-au achiziţionat. Pentru veniturile impozabile obţinute de către cei care activează în industria de evenimente, acestea vor fi plătite la momentul realizării veniturilor.

- Am prelungit termenul de eliberare a certificatelor de situaţie de urgenţă până la data de 31 mai.

- Va fi prelungită până la data de 15 iunie 2020 posibilitatea de eliberare a solicitărilor pentru amânarea ratelor celor care se află în imposiblitatea plăţii.

- Pe perioada stării de alertă se interzic deconectările consumatorilor de la reţeaua de gaz, electricitate, apă, canal şi salubritate.
 

Virgil Popescu, Ministrul Economiei

- Azi am adoptat o OUG importantă prin care creăm cadrul ANRE ca începând cu iunie 2020 pana la 31 iunie 2020 să reglementeze tarifele, astfel încât să scadă prețurile și cu 1-2% la energia electrică

- Vom stimula investiţiile noi în producţia de energie electrică. Una din bariere era obligativitatea tuturor de a vinde prin piaţa centralizată, prin piaţa OPCOM. Niciun investitor mare, serios nu putea să vină să investeasc miliarde de euro în România şi să nu-şi poată finanţa investiţia bancar cu contracte de vânzare anticipată. Am adoptat noi articole la legea energiei electrice şi a gazelor care permite derogare pentru investiţiile noi care vor fi puse în funcţiune după data de 1 iulie 2020. 

Marcel Vela, ministrul de Interne:

- A fost adoptată OUG pentru modificarea unor acte normative privind managementul situațiilor de urgență. În 15 mai încetează starea de urgență.

- Pericolul de răspândire a COVID există

- Propunem modificarea unor acte normative precum OUG 21/2004 și OUG 1/2014

- Definirea stării de alertă - răspunsul la o situație de urgență

- Reglăm mecanismul de declarare, prelungire și încetare a stării de alertă. Sunt stabilite criteriile care trebuie analizate: amploarea, densitatea și infrastructura din zonă

- Starea de alertă va fi gestionată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care va fi condus de premier și va avea 3 vicepreședinți: Raed Arafat, Marcel Vela și ministrul Lucrărilor Publice

- În baza acestei OUG, în această seară se va convoca prima ședință în noua formulă a Comitetului Național pentru Situații de Urgență

- Încă un act normativ așteptat, OUG care asigură punerea în aplicare a efectelor deciziei ICCJ și prin ea se vor recalcula drepturile salariale ale politiștilor care au nivelul salarial mai mic decât salariul aflat în plată.

- Această OUG modifică OUG 114 care plafonează nivelul drepturilor salariale la nivelul din decembrie 2018. Prin acest OUG, guvernul Orban asigură impactul financiar fiind esalonată plata drepturilor recalculate și datorate din ultimii trei ani. În medie, un polițist poate beneficia de o creștere de 400 de lei, în sumă brută, în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia.

- Prin raportare la elementele vizate de această ordonanţă de urgenţă înregistrăm un număr de aproximativ 68.000 de poliţişti pentru care acest act face dreptate. Cu privire la cuantumul sporului de fidelitate un număr de 18.000 de cadre pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior şi aproximativ 6.000 de poliţişti pentru cuantumul sporului de pericol deosebit

 

 

×
x close