Antena 3 CNN Actualitate Anunţul făcut de sindicaliştii de la metrou. "Nu va mai fi grevă!"

Anunţul făcut de sindicaliştii de la metrou. "Nu va mai fi grevă!"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 13:04 26 Sep 2013 Modificat la 13:04 26 Sep 2013
Anunţul făcut de sindicaliştii de la metrou. "Nu va mai fi grevă!"
Greva generală la metrou şi RATB anunţată pentru 30 septembrie a fost amânată, pentru a putea continua negocierile cu echipa guvernamentală, a anunţat, joi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM).

"Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie, între reprezentanţii Federaţiei din Trasporturi, Transloc şi Servicii Publice «ATU - România» şi echipa guvernamentală, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători care folosesc zi de zi metroul bucureştean, greva propriu-zisă de la metrou anunţată pentru data de 30 septembrie 2013 se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013. În acest timp negocierile vor continua şi sperăm că se vor găsi şi soluţii", a spus Ion Rădoi, citat într-un comunicat de presă.

Liderul sindical a precizat că şi greva de solidaritate de la RATB a fost amânată tot până în 14 octombrie. Sindicaliştii Metrorex l-au abordat pe premierul Victor Ponta, miercuri, pe şantierul Magistralei 5, şi i-au solicitat să îi primească la Guvern pentru a discuta despre indexarea salariilor, spunându-i că nu dispune de toate datele şi că îi vor prezenta ei situaţia corectă.

Ponta a arătat că declanşarea grevei la metrou nu ar fi un gest corect şi de bun-simţ, în condiţiile în care Metrorex beneficiază de subvenţii de la buget, respectiv din încasările strânse de la toţi românii, nu doar de la bucureşteni.

"Evident că îmi doresc să nu existe grevă la metrou. Noi dăm în fiecare an subvenţie la metrou din banii tuturor cetăţenilor României, şi cel din Sălaş, şi cel din Botoşani plăteşte pentru metrou, aşa încât asta ar mai lipsi acum, să avem şi o grevă. Cred că nu ar fi corect şi de bun-simţ", a spus Ponta.

×
Etichete: metrou grevă
x close