Ministerul Justiției a transmis un comunicat de presă cu privire la procedurile de extrădare în cazul afaceristului Sebastian Ghiță.
„Cu privire la procedurile referitoare la extrădarea lui Ghiţă Sebastian Aurelian din Republica Serbia, din perspectiva atribuţiilor României ca stat solicitant, informăm următoarele:
Potrivit legii române, competența de a întocmi și transmite cererile de extrădare în numele statului român revine Ministerului Justiției.
Până la data de 21 aprilie 2017 Ministerul Justiţiei a primit documentele transmise de către instanţele române emitente ale mandatelor de arestare preventivă.
În urma examinării de regularitate internațională, a fost întocmită cererea de extrădare care, însoţită de întreaga documentaţie prevăzută de legea română, de instrumentul convenţional aplicabil şi conformă cu exigenţele autorităţilor sârbe, a fost transmisă Ministerului Justiţiei din Serbia, care a recepţionat documentaţia la 26 aprilie 2017. Cererea a fost transmisă cu respectarea termenelor prevăzute de legea română şi de convenţia aplicabilă. În ce priveşte soluţionarea cererii de extrădare, aceasta se va realiza exclusiv în termenele şi conform legislaţiei aplicabile în materie din Republica Serbia.
Referitor la cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală având ca obiect audierile prin videoconferinţă, acestea au fost întocmite de către instanţele române care au solicitat audierea prin videoconferinţă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Prahova. După verificările prevăzute de lege, efectuate de către Ministerul Justiţiei, situația cererilor de audiere prin videoconferință adresate Ministerului Justiției din Serbia este următoarea:
- Cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emisă pentru termenul din 17.05.2017, a fost transmisă la Ministerul Justiţiei din Serbia în data de 03. 05. 2017 (cererea a fost îndeplinită). Cauza a fost amânată pentru 22.05.2017, când s-a formulat o nouă cerere de asistență având ca obiect audierea prin videoconferință transmisă la data de 18.05.2017 la Ministerul Justiţiei din Serbia (cererea a fost îndeplinită). La termenul din 22.05.2017 cauza a fost din nou amânată, stabilindu-se un nou termen la data de 06.06.2017. Cererea a fost transmisă la Ministerul Justiţiei din Serbia în data de 25. 05. 2017 (cererea este în curs de executare).
- Cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un alt dosar, emisă pentru termenul din 06. 06. 2017, a fost transmisă la Ministerul Justiţiei din Serbia la data de 16. 05. 2017. În acest dosar a avut loc testarea tehnică între departamentele IT ale instanţelor competente. Această cerere este în curs de executare.
- Cererea Tribunalului PRAHOVA emisă pentru termenul din 08.06.2017 a fost primită la Ministerul Justiţiei din România la data de 31.05.2017, urmând a fi înaintată, la aceeași dată, după verificările prevăzute de lege, Ministerului Justiție din Serbia”, trasmite Ministerul Justiției.