Antena 3 CNN Actualitate Anunțul CFR Călători înainte de minivacanța de 1 Decembrie. Se fac modificări în orarul trenurilor

Anunțul CFR Călători înainte de minivacanța de 1 Decembrie. Se fac modificări în orarul trenurilor

1 minut de citit Publicat la 18:02 27 Noi 2018 Modificat la 18:02 27 Noi 2018
o_1ctauh54gnlog518ev1irsn1u8.jpg

CFR Călători a informat că se aduc modificări în orarul trenurilor pe perioada minivacanţei de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. 

Vestea este una bună pentru că trenurile pe rutele cele mai circulate în această perioadă vor  fi suplimentate. Există însă și o parte mai puțin bună: trenurile pe rutele pe care traficul este redus substanţial în zilele libere din perioada 30 noiembrie – 2 decembrie sunt anulate, potrivit digi24.ro.

Iată lista trenurilor care nu vor circula de 1 Decembrie:  IR 1594, IR 1593, IR 1595 Craiova – Bucureşti Nord şi retur, IR 1722, IR 1723 Sibiu – Caracal şi retur, IR 1729, IR 1728 Caracal – Petroşani şi retur, IR 1664 Iaşi – Bucureşti Nord, IR 1833, IR 1834 Iaşi – Timişoara Nord şi retur, IR 1755, IR 1750 Bucureşti Nord – Suceava, R 5481 (ramura de la IR 1753) Bacău – Bicaz, R 5584 (ramura pentru IR 1756) Botoşani – Vereşti, R 5482 (ramura pentru IR 1756) Bicaz – Bacău, în perioada 1/2 decembrie vor fi anulate trenurile IR 1667, IR1668 Bucureşti Nord – Iaşi şi retur, IR 1741, IR 1742 Bucureşti – Satu Mare şi retur, IR 1756, IR 1757 Suceava – Bucureşti Nord şi retur, IR 1653, IR 1654 Bucureşti Nord – Vatra Dornei Băi şi retur, IR 1821, IR 1822 Bucureşti Nord – Arad şi retur.

De asemenea, în 2 decembrie nu vor circula trenurile R 5581 (ramura de la IR 1757) Botoşani – Vereşti, în 30 noiembrie şi 1 decembrie nu vor circula IR 1591, IR 1590 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi retur, IR 1574, IR 1575 Galaţi – Bucureşti Nord şi retur, iar în 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie nu vor circula trenurile IR 1785, IR 1786 Bucureşti – Piteşti şi retur.

Este bine de știut că în perioada minivacanţei, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, conform programului de lucru al centrelor comerciale.

Punctul de lucru din Aeroportul Otopeni va fi deschis în cele două zile în intervalul orar 8.00 – 20.00. Restul agenţiilor vor fi închise. Pasagerilor li se recomandă să cumpere din timp biletele de tren. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipaţie: online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR. 

×
Parteneri
x close