Antena 3 CNN Actualitate Anunț important făcut de directorul general Metrorex: Magistrala 5 va fi inaugurată la jumătatea anului 2018

Anunț important făcut de directorul general Metrorex: Magistrala 5 va fi inaugurată la jumătatea anului 2018

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:59 17 Mai 2017 Modificat la 12:59 17 Mai 2017
o_1bgath5glb7i137v12c91t9ir7q8.jpg
Foto: pixabay.com

Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei va fi funcţională cu călători la finele semestrului I din 2018, iar pentru Magistrala 6 spre Otopeni ne propunem ca lucrările să demareze până la sfârşitul acestui an, a declarat miercuri, Marin Aldea, director general Metrorex.

„Pentru Magistrala 5 de metrou avem structura de rezistenţă realizată în procent de 91 - 92%, finisajele în procent de 32=35%, dar sunt staţii unde avem un procent de realizare de 70-80%, cum ar fi staţia Orizont, Favorit şi Drumul Taberei 34. Noi ne-am propus ca, la finele semestrului I al anului 2018, să punem în funcţiune cu călători Magistrala 5, cu trenurile din flota actuală”, a spus Aldea.

În ceea ce priveşte Magistrala 6 de metrou către Aeroportul Henri Coandă, directorul general al Metrorex a precizat că lucrările ar putea demara până la sfârşitul acestui an.

„Magistrala 6 către aeroport se va realiza într-un termen de 48 de luni de la începerea lucrărilor, aşa cum scrie în studiul de fezabilitate. Termenul este stabilit de către specialişti şi consultanţi. Ne propunem ca, până la sfârşitul acestui an, să începem lucrările la Magistrala 6”, a afirmat Marin Aldea.

×
x close