Familia Cristinei Țopescu a anunțat, marți, că trupul neînsufleţit al jurnalistei va fi depus la capela cimitirului Şerban Vodă (Bellu) miercuri 15 ianuarie ora 14.00.
Ulterior, aceasta va fi incinerată, conform propriei dorințe, în data de joi, 16 ianuarie, la Crematoriul Vitan Bărzeşti.
”Cu mare tristeţe anunţăm prematura trecere în nefiinţă a Cristinei Ţopescu. Pe această cale vă aducem la cunoştinţă că trupul neînsufleţit va fi depus la capela cimitirului Şerban Vodă (Bellu) miercuri 15 ianuarie ora 14.00. Va fi incinerată conform propriei dorinţe în data de joi 16 ianuarie 2020 la Crematoriul Vitan Bărzeşti. Familia îndurerată. Rugăm păstrarea decenţei şi a discreţiei cuvenite unor astfel de momente grele” se arată în comunicatul familiei.