Antena 3 CNN Actualitate Anunț de la Fisc, pentru românii care câștigă bani în străinătate

Anunț de la Fisc, pentru românii care câștigă bani în străinătate

1 minut de citit Publicat la 16:23 09 Mar 2017 Modificat la 16:23 09 Mar 2017
o_1bapn6h6qv92p6dd1bnjqmbq8.jpg
Foto: Agerpres

Milioanele de români care câștigă bani în afara țării, dar și cei care stau în România dar au venituri din alte țări trebuie să își plătească cât mai repede impozitul pe venit la fiscul din România, în caz contrar vor plăti amenzi substanțiale, care ajung la 500 de lei, scrie Libertatea.

Astfel, legsilația fiscala din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sunt obligate să le declare Fiscului, pentru impozitare, până în data de 25 mai 2017.

Este vorba, mai precis, atât de românii cei care stau în România și obțin bani din străinătate, cât și de cei care, deși stau în străinătate și obțin bani acolo, vin des în România. Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei.

Concret, veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele:

  • din profesii liberale;
  • din activități de producție, comerț și prestări de servicii;
  • din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);
  • din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.);
  • din activități agricole, piscicultură și silvicultură;
  • cele sub formă de dividende și dobânzi;
  • din premii;
  • din jocuri de noroc;
  • din pensii.

Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor.

”Declarația privind veniturile realizate din străinătate” trebuie completată, în dublu exemplar, originalul trebuie depus la organul fiscal central în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal declarantul, iar copia este păstrată de plătitor.

Formularul 201, în format tipărit, se depune fie direct la registratura organului fiscal, fie prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), fie online. Ulterior, Fiscul emite și comunică persoanelor fizice o decizie de impunere prin care este stabilită suma ce trebuie plătită ca impozit pe veniturile din străinătate în anul 2016.

fie sancționați cu până la 500 de lei.

×
x close