Anul 2014 este unul al schimbării pentru sistemul sanitar, susţine ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.
Noile pachete de servicii medicale, unul pentru neasiguraţi şi unul pentru asiguraţi, vor intra în vigoare din martie, alături de o listă actualizată de medicamente compensate. Totodată vor apărea noi reglementări în domeniul sanitar, privind malpraxisul, rezidenţiatul şi salarizarea medicilor.
Din martie 2104, românii cu vârsta până în 39 de ani vor merge la doctorul de familie o dată la trei ani, chiar dacă nu au probleme de sănătate. După vârsta de 40 de ani analizele şi consultaţiile vor fi disponibile gratuit în fiecare an.
În cazul copiilor, în pachetul de bază se introduc serviciile medicale dentare. Astfel, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani vor beneficia o dată la doi ani inclusiv de tratarea unei carii, în timp ce persoanele trecute de vârsta de 65 de ani care au un venit sub 740 de lei vor beneficia de o proteză acrilică o dată la 5 ani.
Şi adulţii vor fi evaluaţi periodic pentru glicemie, colesterol şi tensiune arterială. Femeile vor face analize pentru depistarea cancerului de col uterin, de sân şi colorectal. În cazul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani va fi introdusă colonoscopia obligatorie o dată la 5 ani.
Printre reglementările pachetului de bază se numără şi limitarea internărilor în spitalele publice. Potrivit datelor oficiale peste 40% dintre cazurile internate în spital ar putea fi tratate în ambulatoriul de specialitate. Totodată lista de medicamente compensate va fi reactualizată după mai bine de 5 ani, iar asiguraţii vor intra în posesia cardului de sănătate.
Conform datelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în România, sunt 18 milioane de oameni asiguraţi şi 2 milioane neasiguraţi.